Despre MobilePay
Aplicația MobilePay permite consultarea datoriilor către bugetul local și achitarea acestora, precum și plata amenzilor contravenționale, prin acceptarea la plata online a cardurilor bancare.
Aplicația permite solicitarea datelor de acces. În urma acceptării de către un operator a solicitării se vor primi pe email ulilizatorul și parola de acces în secțiunea de consultare și plată. Cu aceste date se poate accesa și platforma pentru cetățeni.
- Autentificarea se face pe bază de utilizator și parolă, CNP (persoane fizice) sau CUI (persoane juridice). Parola nu este obligatorie la autentificare prin CNP sau CUI, ea este necesară doar pentru accesul la informații detaliate.
Utilizatorul și parola se pot obține online depunând o cerere la secțiunea Solicitare date acces din aplicație sau direct la sediul primăriei.
- Aplicația oferă date despre debitele restante și majorările de întârziere calculate la zi.
- Suma de plată se va diminua corespunzător sumelor achitate cu o întârziere de câteva zile, întârziere dată de procedurile de decontare interbancare.
- Sistemul permite plata amenzilor pe baza datelor din procesul verbal.
- Se acceptă la plată orice card de debit sau credit tip VISA, VISA Electron, MASTERCARD sau Maestro, emise de orice bancă din țară sau străinătate.
- Aplicația beneficiază de elemente de securizare pentru evitarea fraudării conturilor de plată și a intrării frauduloase în sistem, grupate într-o soluție certificată de procesatorii autorizați pentru efectuarea de plăți electronice în România, bazată pe standardul 3D Secure.
- FĂRĂ COMISION !!!
Mod de utilizare
- Obtinerea datelor de acces.
Se vor completa datele personale din secțiunea "Solicitare date acces", în functie de opțiunea aleasa(persoană fizică sau juridică).
Se apasă apoi pe butonul Continua și se trece la pasul 2 unde se face o fotografie tip selfie cu camera frontală a dispozitivului mobil.
Se trece apoi la pasul 3 unde este necesară încărcarea unei copii sau poze a cărții de identitate(poate fi preluată din galeria foto sau se poate face o poză pe loc).
Se apasă butonul "Trimite datele" pentru a trimite solicitarea.
Veți primi un email de confirmare a înregistrării pe adresa de email completată în formular.
Cererea va fi validată de un operator din primarie. În momentul validării cererii veți primi un email cu datele de acces.
Utilizatorul va fi adresa de email, iar parola primită pe email trebuie schimbată la prima autentificare cu o parolă știută doar de dumneavoastră.
- Conectarea la aplicație
- Se face conectarea la aplicație pe bază de utilizator si parola sau cu CNP (persoane fizice) sau cu CUI (persoane juridice)
- După conectare
- Pentru efectuarea unei plăți se alege categoria de taxă.
- Se completează formularul cu datele despre amendă sau se consultă pagina datoriilor, care permite modificarea sumelor aferente categoriilor de taxe și impozite afișate.
- La confirmarea intenției de plată se va efectua redirectarea pe pagina web securizată a procesatorului de plăți electronice unde se completează datele cardului cu care se va efectua tranzacția financiară. Confidențialitatea acestor date este garantată de standardele internaționale în vigoare.
Datele cardului cu care se efectuează tranzacția, datele proprietarului cardului, sumele disponibile în debit, codurile de activare sau codurile înscrise pe card sunt procesate exclusiv în pagina certificată 3D Secure, proprietate a procesatorului de plăți online.
- Confirmarea finală a plății va conduce la o verificare a corectitudinii datelor cardului, urmată de o validare sau invalidare a tranzacției.
În cazul unei tranzacții validate, se va face redirectarea către aplicația MobilePay și se va genera dovada de plată pe care o veți primi pe email.
În cazul invalidării tranzacției, acțiunea nu va avea nici un efect asupra debitelor sau plăților dumneavoastră.
Asistenta pentru plata cu cardul : 004 0758-463326
Asistenta impozite si taxe locale - primarie